Cum e cu iPhone-ul

De mult timp tânjeam după un produs al celor de la Apple, voiam eu să văd cum stă treaba cu iOS-ul ăsta, de ce mulți îl laudă, și de ce și mai mulți îl critică.

Am reușit să pun mână de câteva zile pe un iPhone 4s, iOS-ul mi se pare superior față de Android iar design-ul telefonului este de nota 10. Mi-a luat ceva vreme să mă obișnuiesc cu el dar acum îmi place mult iar camera foto m-a dat pe spate, pur și simplu este impecabilă.

Nu văzusem până acum telefon care să facă perfect fotografii cu zoom-ul la maxim, dacă iPhone 4s are o asemenea calitate din punct de vedere al specificațiilor, iPhone 5 și 6 trebuie să fie opere de artă.

De asemenea îmi place mult cum se simte în mână, e atât de..metalic :)). Recunosc că transferatul muzicii din PC în iPhone mi-a pus nervii la încercare însă ușor ușor încep să-i dau de cap.

Față de un telefon ce rulează cu Android, iPhone-ul consumă mult mai puțin deoarece nu există x aplicații care să ruleze în background, unii spun că pe Android poți face „mai multe lucruri”, dar nu-s mare IT-ist în cât să fac cine știe chestii.

Un minus la iPhone e bateria care ține mult mai puțin, din ce cauză nu știu, cei drept l-am luat și de la „băieți” și nu știu prin ce mâini a trecut. :))

Una peste alta mi se pare foarte ok telefonul, cu plusuri și minusuri, ca oricare, însă parcă ceva mai bun decât un smartphone care folosește drept sistem de operare Android-ul.