Care-i treaba cu fumatul?

În ciuda faptului că am avut în nenumarate rânduri ocazia de a fuma am refuzat fără rețineri, de ce? Nu de teamă că aș putea deveni „dependent” ci pur și simplu nu am fost curios să experimentez senzația.

În doar câteva zile de liceu am ajuns să cunosc majoritatea colegilor, iar mai mult de jumătate dintre ei nu fumau. Ei bine după aproape 2 săptămâni am avut avut „șocul” să aflu că toți fumează, absolut toți, de la fetele care învățau excelent până la cei..mai neinteligenți. Și spun că am fost șocat pentru că nu am înțeles și încă nu pot înțelege de ce au făcut asta. Unii mi-au spus că asta se întâmplă pentru că vad la cei mari sau pentru a fii în „ton” cu toată lumea.
Personal nu am nimic cu cei care fumează, este alegerea fiecăruia, dar nu mi se pare ok să faci asta. Un motiv ar fi sănătatea, chiar dacă pe termen scurt nu ai nimic, peste câțiva ani dacă o să dai în cancer sau mai știu eu ce să nu te miri. Alt motiv ar fi acela că îți va mirosi gura și nu e foarte plăcut.

Acum poate că spun asta datorită faptului că nu îmi plac mie țigările și nu le suport, poate dacă aș încerca odată și mi-ar place n-aș mai gândii așa. Până la urmă dacă este important pentru tine vei găsi o soluție, iar dacă nu este important vei găsi o scuză.