„Boala” CS:GO

Nu prea mă joc multe jocuri, cei drept nici n-am un PC care să ducă jocuri din 2014-2015, am 3 jocuri în PC, din care 1 îl joc constant iar pe celelalte două nu le-am mai jucat de mult timp. Da, cel pe care-l joc constant e CS:GO.

Și dacă știți ce este Counter Strike, ăla vechi pe care mulți îl jucau la săli de internet acum 7-8 ani, este imposibil să nu știți despre ce e vorba în CS:GO, un fel de hoții și vardiștii.

Înainte să achiziționez contul nu prea îmi plăcea jocul, îmi spuneam că „ce poate fi așa de distractiv în a ucide într-una alți playeri?”, un alt lucru pe care nu-l înțelegeam prea bine erau skin-urile, nu vedeam de ce ar da cineva bani pe el dacă sunt doar de „frumusețe”. Între timp mi-am luat CS:GO, am jucat, la început nu prea știam, nici acum nu știu prea bine însă a început să-mi placă mult.

Și dacă la început nu îmi plăceau skin-urile acum mă tot gândesc să-mi iau și eu 2-3-4 la câțiva cenți/euro, n-ar strica. Exista skin-uri și de 25.000$, unii ar spune „cum să dai atât pe niște pixeli”, și eu am spus asta însă dacă aș avea bani cred că și eu mi-aș cumpăra, de ce nu?